Despre

Numele meu este Mituică Elena. Nu știu multe lucruri dar știu că iubesc această profesie. Sunt psiholog clinician, treaptă de specializare – practicant în supervizare, în formare psihoterapie integrativă. Nu a fost o întâlnire reușită între mine și doamna Psihologie. Dar, fiecare a lăsat de la sine și iată-mă, la aproape 5 decenii de viață că încă mă surprind când îi zâmbesc doamnei Psihologie ca unei vechi cunoștințe recent revăzută. Citesc zilnic cărți de specialitate, scriu articole, mă întâlnesc cu clienți, merg în parc, ascult muzica străzii. Și încă nu pot spune că le știu pe toate. Nu pot spune nimănui ce să facă, eu pot să îndrum, să sprijin, să ofer încrederea că se pot găsi soluții, tehnici, strategii prin care se poate echilibra fiecare arie a vieții.