„Aș vrea să mă înțelegi!”
Numele meu este Elena Mituică și sunt psiholog. Pentru că îmi place să vorbesc (defect profesional) am ales să scriu câteva rânduri care sper să ajungă la sufletul Dumneavoastră.
De multe ori, în societate, auzim: „Aș vrea să mă înțelegi!”
Dacă este să ne referim la explicațiile din Dicționarul Explicativ al Limbii române, aflăm că această dorință, necesitate se poate rezuma și la: „bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva.”
Este simplu, citim, reținem dar ce ne facem când acea dorință de a fi înțeles este mai aprigă, mai zburdalnică, ca să nu spunem, mai anevoioasă? Poate, unii încep să meargă la psiholog. Că așa i-a spus soția, mama, iubitul, vecina etc. Cum psihologul nu este nici medic generalist, nici psihiatru dar nici clarvăzător, acesta trebuie să caute metode, tehnici învățate în anii de facultate, de supervizare, de formare, care să se intersecteaze cu nevoile clientului. Că suntem într-un cabinet, spital, într-o școală, trebuie să găsim acea formă de înțelegere ca la sfârșitul zilei să fim convinși și mulțumiți că am făcut totul pentru înțelegerea clientului (a se citi că am evaluat, aplicat teste, am descifrat suflete).
Ce vreau să scot în evidență? De fiecare dată când cineva vă solicită ajutorul, sprijinul – ajutați, înțelegeți.
Știu, vâltoarea de zi cu zi a vieții nu ne ajută. Dar, opriți-vă din ceea ce faceți și, pentru un minut, gândiți-vă și la semenii voștri.
Cu respect,
Psiholog Elena Mituică
